Universitatea Craiova a demarat în forţă campania de mercato, anunţând deja înregimentarea lui Samuel Teles, care şi-a încheiat contractul cu Oţelul Galaţi, şi a lui Mihnea Rădulescu de la Petrolul Ploieşti.
Acesta din urmă intră în Top 10 al celor mai scumpi jucători transferaţi de Mihai Rotaru în Bănie, depăşindu-l pe Jovo Lukic.
De asemenea, David Matei (18 ani) de la CSA Steaua va semna cu gruparea din Bănie, care va achita clauza de 75.000 de euro pentru a-l transfera pe jucătorul care a atras atenţia în play-off-ul Ligii a II-a.
În acest mercato, Mihai Rotaru a bătut recordul ca sumă de transfer plătită all time, fiind de acord să-l transfere pe Luca Băsceanu de la Farul pentru 1 milion de euro, iar Gică Hagi şi-a păstrat şi 20 la sută dintr-un eventual viitor transfer.
Luca Băsceanu ar fi egalat de Andrei Ivan, dar pe acesta nu s-au plătit efectiv bani pentru a-l repatria de la FK Krasnodar, ci s-a renunţat la ultima tranşă, de 1 milion de euro, din transferul iniţial, clubul din Rusia păstrând şi un procent dintr-o eventuală viitoare tranzacţie.
Un jucător care se află acum în lotul Universităţii Craiova, brazilianul Alisson Safira, ar putea să-l „detroneze” pe Luca Băsceanu şi să devină cel mai scump jucător cumpărat de Mihai Rotaru. Dacă vrea să-l achiziţioneze definitiv pe atacantul de la Santa Clara, clubul din Bănie trebuie să achite 1,1 milioane de euro, deşi jucătorul ar intra în vară în ultimul an de contract cu gruparea lusitană.
Un gol şi 3 assist-uri a adunat Alisson Safira în cele 15 meciuri în care a evoluat pentru Universitatea Craiova, el obţinând şi un penalty, dar primind şi un cartonaş roşu.
1. Luca Băsceanu – 1 milion de euro, de la Farul
2. Alexandru Cicâldău – 800.000 de euro, de la Viitorul
3. Anzor Mekvabishvili – 750.000 de euro, de la Dinamo Tbilisi
4. Alexandru Mitriţă – 700.000 de euro, de la Pescara
5. Alexandru Işfan – 600.000 de euro, de la FC Argeş
6. Denil Maldonado – 550.000 de euro, de la FC Motagua
7. Alexandru Cîmpanu – 500.000 de euro, de la FC Botoşani
8. Carlos Mora – 450.000 de euro, de la Alajuelense
9. Elvir Koljic – 400.000 de euro, de la Krupa na Vrbasu
10. Mihnea Rădulescu – 400.000 de euro, de la Petrolul Ploiești